Ce trebuie să faci dacă mașina ta atinge un cablu de înaltă tensiune
Cablurile electrice căzute pot fi un real pericol pentru șoferi și pietoni deopotrivă. Dacă mașina ta intră în contact cu un cablu de înaltă tensiune, trebuie să ții cont de anumite sfaturi.
În România, cablurile electrice care atârnă sau sunt căzute pe străzi pun viețile tuturor în pericol. Fie că sunt rupte în urma unei furtuni sau cedează din cauza vechimii și sunt lăsate de izbeliște de autorități, cum se întâmplă în Capitală, ele pot atinge caroseria mașinii tale. De aceea, trebuie să fii atent la următoarele aspecte:
Fii calm și nu lua decizii pripite
Este normal să te panichezi atunci când un cablu electric intră în contact cu mașina ta. Cel mai rău e să nu observi acest lucru, dar să luăm în calcul că ești conștient de pericol.
Dacă mașina ta nu scoate fum și nu e în flăcări, nu te grăbi să părăsești vehiculul până nu ești sigur că vei fi în siguranță. Odată ce cablul a atins mașina, întreaga caroserie e conductoare de electricitate de înaltă tensiune, mortală pentru tine. Stai în mașină și evită imediat să atingi vreun obiect metalic (schimbător de viteze, frână de mână, levier de deschidere a portierei, etc, care nu sunt izolate). Apelează un număr de urgență și roagă persoana avizată să îți spună ce să faci (să sperăm că e dispusă să facă asta și nu-ți zice cu nonșalanță „stați acolo că venim noi”).
Avertizează și trecătorii de pericol. Spune-le să nu se apropie la mai mult de 15 metri de mașină. Dacă pe jos e ud, pericolul e cu atât mai mare. Dacă mașina începe să scoată fum, atunci ai cam încurcat-o și trebuie să găsești o cale să ieși din vehicul.
Ieși din mașină fără să atingi părțile metalice
Dacă e nevoie să părăsești vehiculul, încearcă să deschizi portiera. Ai grijă ca părțile pe care le atingi să fie din plastic sau alt material care nu e metal. Deschide ușa larg, cu putere, să nu se închidă înapoi.
Nu atinge rama din jurul deschiderii a caroseriei. Încrucișează-ți mâinile pe piept și strânge-te cât mai mult, ca să ieși din mașină fără să atingi cu capul, umărul sau piciorul părțile metalice.
Sari din vehicul și aterizează cu ambele picioare pe sol
Specialiștii spun că în astfel de cazuri, trebuie să ieși din mașină printr-o săritură. Da, în teorie pare simplu, în practică, e mai greu. Dar încearcă pe cât posibil să aterizezi cu ambele picioare pe sol.
Dacă doar un picior atinge pământul (zonă cu voltaj scăzut), iar celălalt e încă pe podeaua mașinii (zonă cu voltaj ridicat), atunci corpul tău devine un arc electric și vei fi electrocutat.
Nu o lua la fugă, odată ieșit din mașină
Întregul perimetru al mașinii poate fi încărcat cu o sarcină electrică foarte mare, mai ales dacă e ud pe jos. Cel mai bine este să târșâi picioarele, dar ținele cât mai apropiate posibil, până te îndepărtezi de zona de pericol.
Mai poți să faci mici salturi, ca la șotron. dar ai grijă să atingi solul cu ambele picioare simultan. Dacă simți ușoare furnicături pe tălpi, nu te panica și continuă să avansezi până te îndepărtezi de pericol.
Dacă te-ai salvat, mai ai o misiune: ai grijă de trecători, să stea la distanță de pericol
Dacă ai scăpat din mașină și din zona de înaltă tensiune nu o lua la sănătoasa și amână ce ai fi vrut să faci. Sună imediat la 112 să vină echipe specializate care să remedieze problema. Dacă n-ai telefonul la tine, roagă un trecător să sune la urgență.
Odată ce ai anunțat o echipă de salvare, rămâi în zonă și avertizează-i pe toți cei care trec pe-acolo să stea departe de mașina electrificată, până la sosirea autorităților.
Există și alte cazuri similare, dar acesta e unul clasic, care e mai periculos decât pare. Pe timp de furtună, trebuie să fii atent și să eviți zonele cu cabluri electrice care arată deteriorate. Dacă ești pieton, fii mereu atent la firele căzute sau care atârnă pe stâlpi. Ca șofer, evită să te apropii cu mașina de o baltă în care vezi un cablu.
Oricum, asta-i teorie, cea mai sigură cale e prevenția. Cel mai bine ar fi să semnalăm noi primăriile locale când vedem cabluri lăsate la întâmplare. Nici autoritățile nu pot știi toate pericolele dintr-un sector, iar dacă le știu, le lasă așa, până se întâmplă o tragedie. E bine să dăm dovadă de simț civic, iar autoritățile să-și facă datoria.